Blog

Inapoi

Îşi aranjă rapid părul şi netezi o cută a rochiei de seară. Întârziase deja, iar taxiul aştepta de câteva minute. Trebuia să ajungă cât mai repede, altfel putea rata întâlnirea. O aşteptase de prea mult timp, făcând zeci de planuri. Un nor de parfum dulce îi pluti pentru o clipă în păr, zâmbi cu superioritate în oglindă, apoi îşi admiră splendoarea trupului scoasă şi mai mult în evidenţă de linia rochiei. Privi pentru ultima oară interiorul poşetei, rememoră fiecare amănunt al întâlnirii, luă de pe masă cheile, mănuşile fine de piele şi ieşi în grabă din apartament.
Dădu taximetristului adresa restaurantului, apoi se cufundă în gânduri, aşezându-se în colţul întunecat al banchetei din spate, evitând să fie privită de acesta. Nu vorbiră nimic până la destinaţie, ea nu avea acest obicei, iar figura şoferului nu i s-a părut deschisă la conversaţii.
Întâlnirea era cam nepotrivită, îl cunoscuse pe Steve cu aproape o lună în urmă, câteva minute la o recepţie. N-au avut timp să-şi vorbească prea mult, ea îl atinse din greşeală cu poşeta, iar garda lui de corp o apucase strâns de mână, îndepărtând-o. Mănuşile şi poşeta îi căzură pe covor, dar, aceasta fiind aproape închisă, nu i se împrăştie conţinutul. Era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat, un fior rece o străpunse, situaţia era şi aşa destul de jenantă, dar Steve observase imediat gestul, veni aproape de ea şi o ajută să le ridice.
"Vă rog să îl scuzaţi pe Mark, şi-a făcut doar datoria. Nu trebuia să îşi ia aşa de în serios munca acum, mai ales când o femeie frumosă mă atinge, chiar şi din greşeală". Râde şi îi întinse mâna: "Eu sunt Steve, gazda dumneavoastră din această seară...".
Femeia îl privi câteva secunde, se înroşi, apoi răspunse: "Vivienne...îmi face plăcere să vă cunosc domnule....iertaţi-mi, vă rog neatenţia...". "Vivienne ? Aveţi un nume foarte frumos domnişoară, francez, aş putea spune ?". "Poate că da, poate că nu domnule...". "Îmi permiteţi să vă ofer o cafea ? Vă pot răpi câteva minute domnişoară ?". "Nu, nu acum domnule, este prea multă lume aici şi sunt sigură că aveţi destule atribuţii de gazdă. Poate altă dată, cine ştie...". Îi zâmbi şi îi întinse mâna, iar Steve o privi îndelung: "Când pot să vă revăd domnişoară, cum pot să vă găsesc ?". "O voi face eu domnule, curând". "Bine domnişoară, vă înţeleg reţinerea, aştept să vă revăd, iată cartea mea de vizită...".
În săptămânile care au trecut s-a gândit serios la această întâlnire, a dorit de nenumărate ori să îl sune, dar nu s-a simţit pregătită. În plus, a fost câteva zile plecată cu afaceri în Europa. Permanent are ceva de rezolvat, afaceri care nu suportă amânare, oameni pe care trebuie să îi întâlnească, mereu între două avioane, abia dacă poate să îşi facă timp şi pentru ea. Bani...da, are, dar e fericită ?
Privi din maşină la magazinele pline de lumini...la oamenii care trec grăbiţi pe trotuar. Destine....le putea citi bucuria sau tristeţea, erau ca o carte deschisă în faţa ei. Avea acest dar, de a înţelege starea sufletească a celuilalt, poate că şi din acest motiv a fost angajată. În anii care au trecut ajunsese cea mai bună din grup, toţi îi cunoşteau abilităţile, o respectau, datorită inteligenţei şi frumuseţii native sau, poate, fiindcă a ştiut să îi ţină la distanţă. A primit întotdeauna sarcinile cele mai grele, la care alţii au dat greş, dar ea le-a rezolvat aproape imediat, fără a părea că face vreun efort.
Maşina opri la un stop, femeia se uită la ceas, se făcuse târziu, chipul i se întunecă...trebuie să ajungă imediat, e posibil ca Steve să fi plecat deja...
Intră grăbită în restaurant, îl observă la o masă, chipul i se lumină imediat şi se îndreptă spre el. "Scuzaţi-mă, domnule, îmi pare rău că am întârziat…nu se va mai repeta…". "Nu face nimic domnişoară, vă rog, luaţi loc..un pahar de vin, înainte de cină ? ... Eu am servit ceva, imi daţi voie să vă recomand ... Este excelent...". Îl privi îndelung, aprecie vârsta bărbatului în jur de 35 de ani, puternic, cu alură de sportiv. Era diferit de ceilalţi, îi privi cu atenţie mâinile, ţinuta hainelor, gulerul perfect călcat al cămăşii.
Îl plăcu la prima vedere, Steve încerca să îi atragă cumva atenţia vorbind şi zâmbind. Parfumul ei îl învălui ca o dulce promisiune...gustă din vinul pus în pahar, se aplecă peste masă şi îl întrebă privindu-l în ochi: "Nu aţi dori să mergem în altă parte domnule ? Aici e prea multă lume care vă cunoaşte şi vă priveşte, mă simt puţin stânjenită". "Sigur domnişoară, putem pleca, am un apartament în apropiere, dar nu vreau să credeţi că nu sunt un gentleman...". "Nu, domnule, sigur, am încredere în dumneavoastră, dar nu vreau ca el să vină cu noi". Nemişcat, la câţiva paşi în spate, Mark o privi neutru. Femeia îi zâmbi, iar când Steve aprobă din cap, se ridică şi ieşi la braţul său. Privi cu coada ochiului în spate să vadă dacă Mark îi urmează, însă acesta rămase în cadrul uşii restaurantului.
"Fumaţi domnule ?". "În seara asta, da, pentru dumneavoastră...". Aprinse două ţigări subţiri, le pufăi jucăuş pe amândouă, iar una i-o întinse bărbatului. Steve coborâ puţin geamul maşinii şi prinse între buze ţigara întinsă. Simţi gustul rujului, privi femeia şi murmură: "Da....Vivienne e nume franţuzesc, nu-i aşa, domnişoară ?". "Poate că da, poate că nu domnule..."."Eu cred că este, sunteţi foarte frumoasă domnişoară".
Deşi apartamentul în care o conduse era deosebit de spaţios, mobilat cu gust şi luminat, femeia se simţi uşor în nesiguranţă pentru câteva clipe. Steve intră în urma ei, încuie uşa, apoi se îndreptă către barul din camera de zi. Atinse din mers o tastă a telecomenzii, iar camera se umplu imediat de muzică. "Vă place jazz-ul domnişoară ? Vă pot oferi ceva de băut ? Vă rog, intraţi, sper să vă simţiţi bine la mine". "Da, domnule, sigur...".
În spatele lui, femeia deschise poşeta, metalul revolverului sclipi în spoturile de lumină. Trase rapid şi fără să clipească două focuri, Steve se prăbuşi, iar amortizorul preluă cea mai mare parte a zgomotului împuşcăturilor.
Privi bărbatul întins pe podea şi zâmbi cu superioritate ca mai devreme în oglindă: "Vivienne e nume franţuzesc, da, domnule". Îşi puse mănuşile, stinse luminile, fără a opri, însă, muzica. Ieşi, încuie uşa, strecură cheile în buzunar, apoi se grăbi să coboare. Avea un avion la care trebuia să ajungă. Cecul pentru Steve îl va încasa mâine dimineaţă.