Blog

Inapoi

Reusi sa termine toate calculele, dar rezolvarea problemei îi luase putin mai mult timp decât preconizase. Zâmbi satisfacut, revazu rezultatele, ajunsese la solutia corecta. O luna de munca asidua, multe framântari si nereusite de moment, piedici de tot felul, dar e gata, în sfârsit e gata. "Iata ce înseamna sa reusesti" îsi spuse în gând si închise ochii pentru o clipa .... se gândi ... departe.
Lucra pentru o agentie guvernamentala, proiectele veneau unul dupa altul, abia reusea sa termine unul, ca imediat primea altul care necesita o rezolvare imediata. Era asa de obosit, nici nu mai tinea minte de când nu mai plecase la munte cu familia, sau...chiar de când nu mai iesise din casa. Lucra necontenit de luni de zile, poate un an, cine mai stie ? Toti se bazeaza pe cunostintele lui sa rezolve problemele. I s-a spus ca sunt de importanta cruciala pentru natiune, poate pentru omenire...Vorbe, numai vorbe, sigur, este recunoscut ca mare inventator si om de stiinta. Privi în jurul sau, pe pereti sunt toate diplomele lui. Un val de caldura placuta si satisfactie îl cuprinsera, da, acolo e munca lui, rod al numeroaselor nopti nedormite si, de ce nu, al inteligentei sale.
Pe birou, pozele fetitei si sotiei, surâzatoare, asa cum le stia dintotdeauna. Si, totusi...ceva se schimbase cu ele de la accident. La aceasta amintire îl strapunse un fior rece, rememora înfrigurat momentele de cosmar când derapase cu masina pe o panta a unei sosele de munte, în iarna aceea voiau sa ajunga la cabana fratelui sau. Impactul cu parapetul de beton a fost deosebit de puternic, s-au rasturnat de câteva ori, iar el si-a pierdut cunostinta. S-a trezit mai târziu pe un pat de spital când doctorii i-au spus ca vor face orice sa îl salveze fiindca toti au nevoie de el, pierderea sa nefiind o optiune. Îsi simtea trupul zdrobit sub greutatea masinii, dar avea încredere în echipa medicala, stia ca sunt cei mai buni.
În spital au început visele. Fiecare operatie era urmata de vise, unele placute, altele cosmaruri, din care se trezea acoperit de o transpiratie rece. În spital reusi sa afle câte ceva de sotie si de fetita. Toti au refuzat sa-i spuna despre situatia lor reala, repetându-i necontenit ca el este principala prioritate a echipei, ca viata lui conteaza cel mai mult. Ele erau bine, l-au vizitat de câteva ori, dar mult mai târziu, când starea lui de sanatate i-a permis acest efort. Observa de la început ceva schimbat la ele când l-au vizitat. Suportase prea multe operatii, însa începuse deja sa se refaca. Încerca sa-si aminteasca momentul accidentului, trecusera doi ani, poate trei, cine mai stie...?
Si iata-l acum: refacut complet, cu o putere de munca extraordinara, cum nu avusese niciodata în cariera. Dintotdeauna a fost pasionat de stiinta, din liceu crease fel de fel de aparate care, în scurt timp, au atras atentia conducerii. A fost trimis la cea mai buna universitate tehnica din lume, parcursul sau ca student fiind unul sclipitor. În facultate îsi cunoscuse si sotia, a fost dragoste la prima vedere. S-a angajat imediat dupa licenta la aceasta agentie guvernamentala, dar a lucrat si ca profesor si cercetator în diferite proiecte, ori de câte ori i-a fost solicitata parerea. Reusea întotdeauna sa rezolve chiar si cele mai dificile probleme, solutiile sale fiind subiectul a numeroase articole si carti. Recunocut pe plan national si international, ajunsese în apogeul carierei când a avut acel accident cumplit.
Si-a revenit si are din nou multe proiecte în lucru, însa stia ca în ultima vreme îsi neglijase familia. De multe ori a zis ca acesta e ultimul proiect, ca îsi va lua o vacanta, ca se va odihni, ca va încerca sa-si reapropie sotia si fetita. Plecate de ceva vreme la o sora a sotiei, tinea destul de rar legatura cu ele, însa le auzea din când în cînd vocea din cele câteva înregistrari pe care le aveau împreuna.
Se ridica de la birou si gândi ca ar trebui sa se culce, mâine trebuie sa primeasca un nou proiect important. Aproape în fiecare noapte visa....cele mai multe vise fiind cu familia aflata departe, se vedea pe pârtia de schi alaturi de fetita sau pe ringul de dans strângând în brate trupul subtire al sotiei. Ce dor îi era de ele, da, trebuie sa le vada cât mai curând. Dar mai are câteva proiecte si apoi vor pleca împreuna în vacanta. Se simtea asa de singur în toata casa aceasta mare. Tresari...crezu ca a auzit o usa deschizându-se. Privi în josul scarilor, asculta cu atentie, dar, desigur, i s-a parut. Înainte de culcare lua întotdeauna cina, cineva venea în timpul zilei si îi pregatea masa, fara sa îl deranjeze. Asa era si în seara aceasta, mâncarea îl astepta calda pe masa. Se aseza, începu sa manânce din excelentele preparate culinare, apoi gândi zâmbind: "Macar cu bucuria asta am ramas".
Cei doi barbati închisera usor usa în urma lor, apoi cel mai în vârsta aprinse o lumina difuza de pe perete. Aseza servieta pe masa si se apropie de aparate, facând un semn discret tânarului: "Sa nu vorbesti tare, cred ca ne poate auzi". Tânarul se conforma, ramase în centrul camerei si îsi privi tatal cum injecteaza diferite substante în tuburile conectate la vasul în care se afla creierul, apoi îndrazni sa-l întrebe: "Ce faci tata ? Ce este cu aceste injectii ?". "I-am adus cina si îi pregatesc ceva frumos sa viseze pâna când cei de la Centru vor decide sa-i implementeze din nou familia în viata sa.". "Pai, tata, asta nu este viata, îi tineti creierul legat de aceste aparate sa lucreze pentru voi. Nu are si el dreptul la o decizie în acest sens ?". "Ba da, fiule, ar trebui sa aiba, dar el este cel mai important inventator din ultimii 200 de ani de când Centrul nostru îl are în grija. Si, nu uita, datorita lui poti merge din nou". "Da, tata, stiu si îi multumesc pentru tot. De aceea am si venit aici sa îl cunosc personal..."