Blog

 I-am urmărit la televizor sau pe ecranele prafuite ale sălilor de cinema. Am tremurat cu sufletul la gură pentru eroul pozitiv care a întrupat în film un voievod, un comisar, un haiduc, un soldat, un cavaler… Le-am privit jocul actoricesc de excepţie şi poate că nu am înţeles întotdeauna zbuciumul prin care au trecut pentru a intra în pielea personajelor interpretate, pentru a transmite dincolo de ecran stări sufleteşti complexe, cum numai ei ştiu sau au ştiut să o facă.

citeste mai mult

Îl împinseră de-a lungul holului întunecat şi rece. Două sau trei becuri luminau ceţos pereţii umflaţi de igrasie şi murdari. Păşi cu greutate, se împletici şi abia putu zări câteva uşi metalice pe partea stângă. Gărzile germane vorbeau şi râdeau tare, dar nu reuşi să le desluşească bine sensul cuvintelor. Era prea ameţit în urma loviturilor primite cu patul puştii la interogatoriu, dar înţelese, totuşi, că a devenit o captură importantă şi că, probabil, nu se vor da înapoi de la nimic pentru a-l face să vorbească.

citeste mai mult

Vineri seară, plouă, mă îndrept spre Buzău pentru câteva zile departe de aglomeraţia cotidiană a Bucureştiului. Eh, sunt pe bulevardul Ştefan cel Mare şi apropo de aglomeraţie...stau în maşină şi privesc coloana infinită a celor care aşteaptă alături de mine culoarea verde a semaforului. Mulţi ştiu că la ore de vârf (adică aproape la orice oră din zi) acest bulevard este un veritabil organism viu. Dacă cineva pune frână la Piaţa Obor, lumina roşie a stopurilor sale se transmite din maşină în maşină până la Piaţa Victoriei.

citeste mai mult

Mergea greu prin noroiul îngheţat, alunecă şi căzu, se opri o clipă şi respiră adânc aerul rece al nopţii de iarnă. Ocolise drumul, paşii săi ar fi lăsat urme pe zăpada subţire căzută în timpul zilei. Ştia că e urmărit, că sunt aproape, dar nu-l vor găsi, poate sunt pe alt drum. Deşi simţea că puterile îl părăsesc, îşi ţinu cumpătu, strânse mai bine haina la piept şi merse mai departe. Trebuia să ajungă la Nicolae, trebuia să îi spună.
Păşea din ce în ce mai greu, căzu iar şi rămase cu obrazul în zăpadă, simţi fierbinţeala din piept cum îl moleşeşte. Nu, nu va rămâne acolo, fiecare clipă e preţioasă, mai ales acum, se ridică întâi în genunchi, căciula îi căzu undeva în spate dar nu se întoarse să o ridice, nu mai avea timp de pierdut, va ajunge la Nicolae şi îi va spune.

citeste mai mult

În orele care urmara, bombardamentele nu contenira nici o clipa. Parea ca toata puterea de foc a Aliatilor se revarsa asupra Caenului. Din tavanul celulei se scurgea permanent o pânza de praf fin, imposibil de respirat, iar Stewart simtea socurile exploziilor ca fiind din ce în ce mai aproape.
Nu a înteles de ce germanii au dorit sa porneasca contraofensiva, nu se aflau deloc în postura de a lua conducerea în aceasta înfruntare. Bine fortificati, aproape imposibil de învins fara distrugerea completa a orasului, germanii puteau rezista înca multe saptamâni îngreunând înaintarea Aliatilor spre interiorul Frantei si, implicit, al Europei. De aceea nu l-a înteles pe Gerhard când a spus ca s-a dat ordinul de atac. "Macar de s-ar sfârsi mai repede…Cineva va învinge acum, nu mai sunt atacuri izolate, de tatonare. Sper ca vom fi noi învingatorii…".

citeste mai mult

Întinse mâna după ceaşca de cafea, o ridică cu atenţie, suflă uşor fuioarele de abur, sorbi o înghiţitură, apoi încă una, dar o picătură se desprinse şi căzu pe cartea deschisă. Femeia zâmbi amar, aşeză repede ceaşca înapoi pe farfurie şi şterse cu mâna picătura de cafea de pe pagină. Privi îndelung urma rotundă a picăturii, uşor gălbuie şi dâra lăsată de mână, se vor usca în curând şi poate că nu se vor mai observa. Era una dintre cărţile ei din tinereţe, o primise de la mama sa cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă. Întoarse pagina şi o mişcă încet stânga-dreapta pentru a grăbi uscarea.

citeste mai mult